Martha

Aberat de Get. On 8:49 p.m. 7 minuni

În această seară m-am hotărât să vă povestesc despre Martha.
Martha este un monstru. Martha este un monstru care îmi mănâncă sufletul zi de zi, noapte de noapte. Îl sfâşie cu dinţii, îi rupe marginile cu unghiile şi-l mestecă fără milă.
Dar Martha nu are înfăţişarea unui demon. Nu. Martha arată ca un înger. Martha are ochii mari şi căprui, iar atunci când te priveşte, te pierzi în adâncurile ochilor ei. Privirea ei te înnebuneşte. Martha are părul negru, mai negru decât cel mai negru lucru din lume, ce miroase a levănţică şi flori de tei, mătăsos şi lung, lăsăt pe spate. Când îţi treci mâna prin părul ei, atunci când o săruţi cu patimă şi nu te mai saturi de ea, îţi alunecă degetele prin el. Genele ei lungi te gâdilă atunci când îşi lipeşte faţa de a ta şi-ţi şopteşte la ureche cât de mult te iubeşte şi cât de mult o faci fericită în fiecare zi, doar cu un zâmbet. Martha are buzele pline, rozalii şi moi, pe care şi le umezeşte de fiecare dată când te vede, sau îşi muşcă buza inferioară când te priveşte lung sau te studiază. E un reflex al ei, care te înnebuneşte. Martha are gâtul lung şi subţire, iar atunci când o săruţi pe gât îţi mângâie spatele cu mâinile ei delicate, ce-ţi dau fiori la fiecare atingere. Martha adoră să îi ţii faţa în mâini atunci când o sâruţi în ploaie sau pe o câmpie întinsă, după ce aleargă ca un miel printre flori şi paie. Martha adoră să îşi treacă degetele prin părul tău atunci când o săruţi. Martha adoră să o ţii strâns în braţe atunci când o săruţi. Martha adoră să fie sărutată. Martha adoră când ai cămaşa descheiată şi ţi se văd claviculele, peste care cade uşor un lănţişor subţire. Martha adoră degetele lungi şi subţiri, cu unghii îngrijite. Martha adoră să te vadă cum răsuflii după ce ai alergat. Martha adoră când vorbeşti cu ea despre muzică, dans, cărţi sau filme. Martha adoră când vorbeşte cu tine, pentru că tu o faci fericită. Cu fiecare cuvânt pe care îl spui, fiecare gest pe care îl faci, o determini pe Martha să te adore şi mai mult, să râvnească şi mai mult la tine, să te dorească până la capătul puterilor ei. Martha se enervează repede dar dacă o priveşti în ochi, zâmbind, îşi revine cât i-ai spune “ te iubesc”. Martha adoră să se trezească pe plajă, pe pieptul tău, iar tu să o ţii protector în braţe. Martha adoră să te vadă zâmbind, râzând, mergând, vorbind. Martha te adoră. Şi nu ai cum să îţi imaginezi un om care nu o adoră.
Tu însă... nu o adori.

E o compunere mai veche. din vară.

hai sa.

Aberat de Get. On 10:04 p.m. 8 minuni
Hai să...

Vorbim despre trecut. Să fumăm împreună pe acoperişul unui bloc. Să facem schimb de cămăşi. Să dormim în acelaşi pat. Să mâncăm cu aceeaşi furculiţă. Să tăiem cu acelaşi cuţit carnea. Să ne uităm unul la celălalt, să ne studiem organele interne şi să le ignorăm pe cele externe. Să ne privim ore întregi, fără să vorbim, să râdem, să bem, să mâncăm, doar să existăm. Să scriem cu aceaşi mână amintirile vieţii. Să povestim cu aceaşi gură cu care ne sărutăm, dramele vieţii. Să mergem împreună la doctor, ţinându-ne speriaţi de mână. Să privim apusul pe nisipul rece. Să bem o bere lângă o mlaştină. Să privim la stele. Să ne înecăm în aerul rece. Să ne mutăm într-o lume gri. Să ne omorâm.

Hai să...ne... iubim.


da?

Aberat de Get. On 11:29 p.m. 5 minuni
La mulţi ani?

S-a încheiat anul 2008. 2009 a început de 10-11 zile. Anul ăsta vreau să iubesc pătimaş. Vreau să îmi violez brutal conştiinţa şi să fac ce îmi trece prin cap atunci când îl văd. să...

vreau să fac tot ce n-am făcut anul trecut. aproape.

şi vreau să privesc stelele şi luna, să mă trezesc dimineaţa şi să mă uit la soare.

vreau să... dorm :)). mult. şi să ador o floare. şi mule altele. care nu contează :-?

deci...


Mr.X

Mr.X

nimicul

Followers