Am surprins în ultima vreme câteva momente în care procesul meu de inspira-expiră nu s-a desfășurat conform atlasului de anatomie. Momente în care inspiram particule cu + și le dădeam afară cu un - în față. Treceau perioade lungi de timp în care îmi țineam respirația să fiu sigură că ceea ce se întâmplă este real, ca apoi să îmi dau seama că da, este real, și că realitatea doare.
Îmi dau seama că pe măsură ce înaintezi cu timpul, ajungi să trăiești senzații noi, plăcute și neplăcute, pentru că sentimentele sunt mai profunde sau chiar usturător de reci. Îmi bate inima la fel în ambele cazuri. O dată din cauza vibrației plăcute care îți electrizează venele și pulsul când ceva foarte interesant apare în raza vizuală și o dată când altceva se joacă într-una cu mintea ta și tu, copil naiv, nu știi să îi răspunzi. Și atunci ți se închid toate ferestrele din creier și nu îți mai bate sângele în ele. Și astfel, creierul face ce știe el să facă mai prost, căci nu mai este oxigenat. Și greșești mereu. Nu te mai înveți minte.
Cred că postarea asta va fi un monolog interior pe care simt nevoia să îl împart cu toți cei care fac greșeli și nu se mai învață o dată minte. Pentru cei care sunt dispuși să mă citească, toată aprecierea și căldura mea, pentru cei care nu, doar căldura le-o ofer.
1. Nu știu cum să încep, ca de obicei, dar acum o să scriu aiurea despre ultima chestie care m-a făcut să îmi pară rău că nu sunt altcineva, cu o altfel de gândire și un altfel de mod de a acționa. Ce-i drept și clar, acționez fără să mă gândesc, pentru că am impresia că ia prea mult să analizez situația și să văd ce e bine/rău în ce urmează să spun/fac. Așa că, here I am, simțindu-mă o greșeală pentru că în ultima perioadă am făcut numai greșeli.
Îți spun acum, mulțime de pixeli albi sau iris care citești, nu-ți porni mașina sentimentelor pentru o persoană pe care nu o cunoști și în viața reală. Internetul a fost, este și va fi în continuare... tricky. Este o minciună. O minciună plăcută, întradevăr, dar care dacă are un nivel de plăcere prea ridicat, o să te doară prea tare atunci când cazi. Fii atentă ce discuți, nu mai fii naivă, nu mai încerca să te scuzi, să te umilești, să faci pe plac, să te conformezi. Și acum urmează partea subiectivă. Era evident că nu ești singura, era evident că nu ești conștientă de cât de aiurea era tot, că nu trebuia să te lași așa ușor manipulată, era evident că nu judeci la rece, că nu e întreg și că nu vrea decât un singur lucru, pe care îl vrea de la toate celelalte, în afara de, probabil, ea. Bineînțeles că tu ai pierdut. Tu ai căzut în fața lui, tu ai căzut în fața ta. Acum o să fie greu să mai ai încredere când virtualul îți spune ceva plăcut. Nu o să mai știi ce să crezi... Sper să nu faci ca înainte. Controlează-te. Învață să te controlezi. Învață să răspunzi.
2. Știm momentele alea când spunem: trebuie să fac asta, asta, asta, să îmi schimb viața, stilul, vorba, gândul, tot. Și ne repetăm într-una în minte. Și când suntem aproape de a face, ne oprim. Sau nu suntem aproape deloc. Trebuie să învăț multe chestii, și îmi zic asta mereu. Sunt leneșă tare. Cum vindecăm lenea? O întrebare bună. PRIN VOINȚĂ. Și voința unde o găsim? Acolo unde nu e... Nu știu de ce am nevoie ca să mă apuc să fac toate lucrurile pe care TREBUIE să le fac. Poate de un impuls. Dar de la cine? Și apoi, nu știu de ce am impresia că dacă voi primi impulsul, nu mă voi lăsa afectată și situația va fi la fel. Dar să nu ne pierdem speranța...
3. Așteaptă. Ai așteptat un an, chiar dacă în anul ăla nu l-ai simțit decât în cutiuța aia pusă bine, din septembrie. Cu timpul l-ai cunoscut. Știu, misterul te omoară, și nu știi cum să îi răspunzi, dar taci și îndură. Nu e prima dată. Și dacă nu ai nici un rezultat... ei bine, din nou nu e prima oară când aștepți atâta timp fără să se întâmple nimic. Și apoi, ce e frumos vine când te aștepți cel mai puțin. Și el a venit la fel... Nu îl înțeleg. Și sper că nu îl voi înțelege prea curând, asta mă va ține aproape de el. Atunci când am înțeles mi-a pierit interesul. Evident.
Ajunge. E deja prea mult. Cutia Pandorei a stat prea mult deschisă, este timpul să se închidă la loc.
Deanna Storey - Little person
