wow. iată-mă aici. după jumătate de an de absenţă. încă exişti.

HELLO! şi aparent exist şi eu!

noroc cu ... că mi-a amintit de tine... mda... trecem peste.

am aşa un chef să scriu. e târziu şi trebuie să mă trezesc dimineaţă să merg la pian. o altă zi de luni, altă zi de şcoală, de plictiseală sau citit prin ore. nu mai e nimic la fel, însă totul trece pe lângă mine şi eu nici nu observ. m-am obişnuit aşa uşor cu toate că îmi pare că totul e la fel de insipid, inodor, incolor cum e aerul. am o stare liniară, provocată de nu ştiu ce. probabil de lipsa câtorva nopţi pierdute. probabil e doar somnul care mă bate la cap să îl uit. să mă culc şi să nu mă mai trezesc decât peste mult timp. apreciez urşii pentru această capacitate. bravos.

s-au întâmplat destule de pe 13 octombrie anul trecut. mi-a murit pisica fără coada, aka Frodo. am mai fost prin vre-o 3 ţărişoare. m-am mai amorezat, pe ici, pe colo. acum nu mai simt nimic, decât dezgust. am constatat că sunt degeaba. am rămas la acelaşi stadiu în care nu mai pot scrie nimic. m-am apropiat de diverşi oameni, m-am îndepărat de alţii. nu mai ştiu ce vreau să fac în viaţă şi nu mai am deloc un scop precis. nu ştiu ce vreau, şi dacă mă gândesc mai bine, nici nu ştiu dacă vreau ceva. nu îmi lipseşte mai nimic. decât puţină voinţă. să nu mai fiu aşa cum sunt.

aaaah, de-ar putea oamenii să se schimbe în câteva secunde. sau măcar dacă ar putea să le dea cineva puterea să se poată schimba. asta e.

ştii senzaţia aia când te simţi foarte prost, dar nu îţi dai seama de ce? poate e de la vreme, poate s-au adunat prea multe pe capul tău (deşi ele sunt foarte puţine din perspectiva altora), poate doar vrei să fii singur şi să nu mai trebuiască să te ascunzi după o mască. aşa e acum, aici. ori sunt de vină eu, sau primăvara care m-a întâmpinat cu o astenie, ori e de vină ... :)

burial-ghost hardware