E oare de ajuns să-ţi spun că...hmm...doare? cum n-a mai durut niciodată? nici măcar acum un an? şi probabil durerile cresc pe măsură ce cresc, dar...

Eu am un animal în suflet. e un peşte şi îl cheamă Iughefan. locuieşte în sufletul meu, care are formă de acvariu. e plin cu apă. şi pe zi ce trece e tot mai multă apă, aşa că Iughefan trăieşte mult şi bine. doar că... alimentaţia alternează. o perioadă de timp a primit numai mâncare stricată după care a avut parte de un ospăţ pe cinste...care a fost urmat iarăşi de stricăciuni. şi ce este cu adevărat frustrant este că... Iughefan rezistă. chiar dacă de cele mai multe ori e un nebun şi se izbeşte de acvariu cu brutalitate încât e pe cale să se spargă de tot din cauza crăpăturilor aflate la fiecare centimetru, acvariul nu reuşeşte să se spargă. întâmplător, astăzi s-a spart. Iughefan încă trăieşte. e într-o sferă de apă şi pluteşte în cimitirul unde se află celelalte animale de casă moarte. Iughefan va muri atunci când un nou animal îşi va face apariţia.
Nimeni nu are puterea să-şi aleagă animalul de casă. sau se poate, totul e posibil, dar în cele mai multe cazuri, nu pot toţi să aleagă momentul când...se vor îndrăgosti. eu niciodată n-am putut să-l aleg. să-mi comand, da, dar să aleg, nu. şi oameni pe care credeam că n-am să-i privesc niciodată mai mult ca pe nişte prieteni s-au întâmplat să-mi pice cu tronc. de multe ori mă aşteptam ca o persoană anume să-mi devină animal de suflet, dar acum chiar nu credeam să se întâmple. mai ales că îi dădeam un brânci atunci când îl prindeam că vrea să intre peste celălalt animal de suflet. animalul ăla a avut parte de cea mai cruntă moarte dintre toate. şi e trist.
Întradevăr, de multe ori am fost crudă cu Iughefan. dar el a lovit acvariul mai crunt decât lipsa de apă. şi cel mai dureros este să ştii că animalul tău are alt animal de suflet şi nu pe tine, cum obişnuia să fie. asta doare în general cel mai tare. şi dacă întradevăr animalul nu vrea să moară, tot ce poţi să faci este să-l laşi să fie fericit cu animalul lui, chiar dacă îţi distruge ţie orice forţă.
ale mele sunt distruse, iar lui Iughefan nu-i pasă!! Nu-i pasă nici măcar în calitate de cunoştiinţă, d-apoi de prieten. Nu-i mai pasă deloc, şi nici să moară nu vrea. „M-am rănit pe mine rănindu-te pe tine”. am vrut doar să ţină de acvariu aşa cum era el, cu crize şi isterii, cu glume şi lacrimi. dar n-a vrut.
Pentru Iughefan m-am rănit cel mai mult şi mai tare. nopţi nedormite, zile nemâncate, ore obosite. întregul meu suflet e obosit. toata Împărăţia. e obosită să nască râuri, să parcurgă drumuri fără sens, să existe. aşa cum sunt şi eu, de altfel.
Uit lucruri importante, nu mă mai interesează de nimic, nici măcar de propria-mi împărăţie. cel mai mult aş vrea să se scurgă sfera în gol, şi Iughefan să moară. sau cel mai simplu, aş putea să omor eu tot acvariul.

Ăsta este ultimul meu post. ultima mea dorinţă este să nu mă mai caute nimeni. el mi-a arătat deja că nu-i pasă, aşa că ce mai contează dacă mai sunt sau nu dacă pentru el oricum nu sunt? nu, nu am ales viaţa veşnică, doar o să dispar... o zi, o săptămână, o lună.

Nicio melodie nu îmi defineşte starea acum, aşa că las doar... atât.